Skip to content
naulon
Not checkedNot checked for notices yet.

Short considerations on glass beakers discovered in the Sântana de Mureş environment between the Carpathians and Pruth

Croitoru, Costin

Cercetări Arheologice · 2009

doi:10.46535/ca.16.10 (opens in a new tab)

We email you when a new notice or a question about this paper appears.

Abstract

De ceva vreme studiul recipientelor de sticlă se bucură de o atenţie sporită din partea cercetătorilor, aceste artefacte fiind supuse unor analize dintre cele mai diverse, ce tind să pună în lumină din ce în ce mai elocvent adevărata importanţă pe care anticii o acordau materialului vitric. Faptul că cercetările arheologice scot la iveală vase de sticlă specifice unor anumite ateliere sau zone de răspândire nuanţează în bună măsură cunoştinţele pe care le deţinem în legătură cu relaţiile comerciale şi de multe ori politice ale comunităţilor din teritoriul de la est de Carpaţi. Totodată, studierea morfologiei acestor piese, a decorului deosebit de variat – uneori dovadă al unui simţ estetic uimitor, decodifică nivelul remarcabil la care ajunsese acest meşteşug în antichitate, fără doar şi poate datorat şi cererii care exista în domeniu. Scopul acestui material a fost acela de a aduna şi interpreta, pe cât posibil exhaustiv, toate informaţiile asupra descoperirilor de pahare din sticlă, fortuite sau provenind din siturile arheologice cercetate pe teritoriul cuprins între Carpaţi şi Prut. Iniţiativa s–a dovedit a fi mult mai dificilă decât ne–am fi aşteptat. Informaţia, sintetizată în corpusul descoperirilor din partea finală, provine din studiile şi articolele publicate până acum şi prezintă numeroase lacune, iar situaţia are câteva explicaţii. Pe de o parte, multe din vasele de sticlă, îndeosebi acelea cu pereţi foarte subţiri, aflate uneori în stare de conservare mediocră chiar din momentul descoperirii, au fost fie numai amintite, fie menţionate în treacăt, cu detalii sumare sau doar prin ilustraţie, ceea ce, de cele mai multe ori, face imposibilă încadrarea lor tipologică şi cronologică. Nici anumite elemente morfologice ori relative la modul de realizare a recipientelor lucrate din material vitric n–au fost semnalate decât rareori cu date complete şi ilustraţie de bună calitate. De obicei lipsesc detaliile referitoare la contextul arheologic, tehnologia de lucru, caracteristicile materiei prime şi modul de realizare a ornamentelor. O datare foarte precisă a diverselor tipuri de artefacte de sticlă este destul de dificilă în stadiul actual de cercetare, întrucât nu dispunem încă nici de o cronologie bine pusă la punct pentru siturile în cadrul cărora au fost identificate. Dificultăţile sunt create aşadar şi de nesiguranţa ce se menţine în ceea ce priveşte încadrarea tipologică precisă a unora din recipiente, ca şi de contextul de descoperire destul de neclar pentru unele dintre ele. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din bibliografia fiecărei piese, multe dintre ele au fost publicate de către cercetători străini, fapt ce ilustrează încă o dată „atenţia‖ de care s–au bucurat vasele de sticlă din această perioadă în istoriografia românească. În atare condiţii, în mod evident, nu se pot face referiri decât la tipologiile „străine‖. Pentru perioada menţionată se remarcă o abundenţă a materialului vitric în spaţiul dintre Carpaţi şi Prut. Recipiente de sticlă au fost semnalate pe cuprinsul a 29 de situri arheologice, aflate în stadii diferite de cercetare, atât în aşezări (10 puncte arheologice însumând 16 recipiente de sticlă) cât şi în necropole (19 puncte arheologice însumând 84 recipiente de sticlă), procentul majoritar fiind net în favoarea celor din urmă, numai vasele de sticlă identificate la Mihălăşeni şi Bârlad–Valea Seacă însumând aproximativ 60% din totalul descoperirilor efectuate în spaţiul care ne interesează. Desigur pentru o asemenea realitate poate pleda şi stadiul avansat al cercetărilor, respectiv al publicării din cadrul acestor două staţiuni arheologice, totuşi diferenţa deloc de neglijat poate conduce către anumite interpretări. O aşezare, cea de la Iaşi–Cartier Nicolina, se situează abia pe locul trei, la diferenţă foarte mare, reprezentând „numai‖ 6% din cuantumul descoperirilor de recipiente de sticlă. Nu este mai puţin adevărat faptul că, pentru siturile în care s–au efectuat doar cercetări de teren, încadrarea în categoria ansamblurilor funerare sau de locuit ar putea suferi corijări pe măsura aprofundării lor.

Abstract licence: CC BY-NC

References1

    1 more reference, whose wording the paper’s licence keeps private.

    Reads

    Read by people on this page

    None yet.

    Checked or read by AI through naulon

    None yet.

    A person counts once a day per paper. We keep no cookie and no address: a reader is a hash that changes every day. Any month under five reads shows no number.

    Are you an author?

    Is this your paper?

    Claim it to add your note and be paid when agents cite it. Free.